Teodora Iacob, coordonator Program Școala de mediu: „Nu aștept să văd ce face STATUL, mă gândesc ce pot face eu”

Publicat: 30/10/2024, 15:52

România are din 2023 o Strategie Națională privind educația de mediu și schimbări climatice, însă necesitatea acestor cursuri a fost sesizată cu mulți ani înainte. Iar Teodora Iacob, coordonator Program Școala de mediu, se numără printre cei care au înțeles încă din 2021 că România are nevoie de educație ecologică și a început, încă din pandemie, cursuri pentru școlari. În prezent, prin diverse programe, autoritățile statului sprijină educația de mediu.

Dacă la orașe este mult mai ușor ca elevii din școala primară și chiar și preșcolarii să beneficieze de cursuri de mediu, în mediul rural situația a fost mai complicată. Au început însă și acolo proiecte, iar organizațiile non-guvernamentale se implică activ pentru ca educația ecologică să poată fi urmată de la clasele elementare.

“În zona rurală am început și noi să mergem și mă bucur foarte mult. Sper că vor fi din ce în ce mai multe proiecte și în zona aceasta. Sunt totuși anumite programe dedicate doar pentru zona rurală. Deci ceva se mișcă și în zona asta”, a declarat la Gândul Green, Teodora Iacob, coordonat al Programului Școala de mediu.

Însă, spune Teodora, ea nu așteaptă ca statul să rezolve problema educației de mediu. De aceea și-a asumat acest rol educațional, chiar dacă de multe ori i s-a spus că demersul său este o picătură într-un ocean.

“Eu mi-am dat seama că nu trebuie să mai aștept să facă statul ceva sau să vină de la ei vreo schimbare și vreo lege. M-am gândit ce pot să fac eu în dreptul meu”, este deviza după care se ghidează coordonaroarea Școlii de Mediu.

“Noi mergem în școli dinainte să fie – Săptămâna verde, care e inițiativă a statului la care am luat și noi parte, Administrația Prezidențială, Ministerul Mediului și Ministerul Educației. Și am făcut acolo un proiect, am documentat, am scris și a venit, cum spuneam, această – Săptămână verde. Nu mă interesează ce face statul, eu fac ce știu, am un ONG de mediu, am un program național de succes, îl facem ca la carte. Mergem în școli cu trainerii noștri, care și ei fac cursuri care trec prin toate procesele. Da, sunt foarte bine pregătiți și se duc în școli, chiar dacă în program nu există astfel de informații. Și cum să zic nu, nu s-a dat o lege în sensul acesta. Am preluat noi inițiativa, a conchis Teodora Iacob.

Puteți urmări emisiunea Gândul Green, susținută de Țiriac Auto, aici.

CITEȘTE ȘI:

Teodora Iacob, coordonator Program Școala de Mediu: Când am început, educația de MEDIU lipsea. În 4 ani, 25.000 de copii au fost la cursurile noastre

Geanin Șerban, OIREP Ambalaje, la Gândul Recycle Now:”Procesele de colectare și de reciclare sunt pe un trend ascendent”

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar